Istoria Templului Roma

Templul Roma este primul templu al Bisericii lui Isus Hristos din Italia și al treisprezecelea din Europa. Se află pe un deal situat în partea de nord a Romei, pe Via di Settebagni, 376-354, un loc maiestuos, împodobit cu grădini înflorite, măslini vechi și o fântână care curge de la templu până la clădirea Centrului pentru vizitatori și Bibliotecii de Istorie a familiei pentru cercetări genealogice.

De la deschidere, vizitatori din întreaga lume au venit în acest loc sacru pentru frumusețea și semnificația sa religioasă. Membrii Bisericii se adună în interiorul templului pentru ceremonii religioase sacre care îi apropie de Dumnezeu, în timp ce turiștii vin să vadă împrejurimile templului și să se bucure de Centrul pentru vizitatori.

Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă din Italia

Istoria Templului Roma, Italia, începe cu primele zile ale Bisericii din Italia. În anul 1843, Joseph Toronto (născut Giuseppe Taranto) a devenit primul convertit italian cunoscut al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă când a fost botezat în Boston, Massachusetts. În anul 1849, Toronto a fost printre primii misionari trimiși în patria sa când l-a însoțit pe apostolul Lorenzo Snow și pe alții în Italia pentru a deschide o misiune a Bisericii. Prima misiune a fost de scurtă durată: a fost închisă în anul 1867, dar au rămas câțiva convertiți.

Vincenzo Di Francesca, originar din Sicilia, a fost un alt exemplu minunat al credinței primilor membri ai Bisericii. În anul 1910, era pastor protestant la New York când a găsit o carte căreia îi lipsea coperta. A citit cartea, pe care a considerat-o asemănătoare cu Biblia. Când a terminat de citit, s-a rugat și a primit confirmarea că este o lucrare a lui Dumnezeu. Inima lui, a spus el, a bătut tare „ca și cum ar fi vorbit” și a simțit o „bucurie nemărginită pe care nicio limbă omenească nu o poate [descrie]”.
Neștiind că este Cartea lui Mormon, o carte de scripturi sfântă pentru membrii Bisericii lui Isus Hristos, Di Francesca a început să folosească această carte în predicile sale. Când superiorii săi i-au cerut să-o distrugă, el a refuzat și i s-a interzis să predice. Ulterior s-a întors în Sicilia, unde a continuat să împărtășească această carte cât mai des posibil.
În anul 1930, în timp ce consulta un dicționar, a găsit un articol de dicționar pentru cuvântul „Mormon”. Recunoscându-l ca fiind unul dintre numele enumerate în cartea sa fără titlu, el a descoperit în sfârșit originea cărții și a reușit să ia legătura cu conducătorii Bisericii din orașul Salt Lake. A păstrat legătura cu regularitate până la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, când comunicarea a devenit imposibilă.
În acest timp, Di Francesca a continuat să predice folosind Cartea lui Mormon și alte materiale ale Bisericii pe care le-a tradus în limba italiană. În anul 1951, după patru decenii de așteptare, a putut în sfârșit să fie botezat ca membru al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă în Marea Mediterană.

Pe măsură ce numeroși italieni au aflat despre Evanghelie în alte țări și s-au întors acasă pentru a împărtăși mesajul prietenilor și familiei, Biserica a fost stabilită din nou în Italia, în anii 1950. Primele congregații vorbitoare de limbă italiană au fost organizate la Brescia și Palermo.
Fotografie cu primii membri
În anul 1966, Misiunea Italia a fost stabilită din nou, cu sediul la Roma. Biserica a crescut constant și, între anii 1970 și 1980, numărul membrilor Bisericii din Italia a crescut de aproape opt ori. În 1981 a fost organizat primul ţăruş din Italia (o unitate asemănătoare diocezei).

În anul 2012, Biserica a încheiat un acord cu statul italian care a acordat Bisericii protecție în temeiul constituției italiene, inclusiv libertatea de a-și îndeplini misiunea la nivel mondial și recunoașterea conducătorilor Bisericii ca cler. În prezent, în Italia există aproximativ 27.000 de membri ai Bisericii în aproape 100 de congregații.

Templul Roma, Italia

Sfinții din zilele din urmă consideră că participarea la rânduielile sacre din templu este punctul central al preaslăvirii lor. Timp de mulți ani, membrii italieni au călătorit la cel mai apropiat templu din apropiere de Berna, Elveția, adesea cu mari cheltuieli personale. Dar membrii din Italia au dorit să aibă un templu în patria lor.
În timpul conferinței generale a Bisericii din 4 octombrie 2008, Thomas S. Monson, pe atunci președinte al Bisericii, a anunțat planurile de a construi un templu la Roma. Mii de membri ai Bisericii din Italia, care urmăreau o transmisiune prin satelit a conferinței în casele lor locale de întruniri, au aplaudat, s-au îmbrățișat și s-au bucurat. „Am strigat cu toții”, a spus Massimo De Feo, care era președinte al Țărușului Roma, Italia. Dumnealui a descris reacția drept ceea ce „te-ai putea aștepta să vezi într-o arenă sportivă în timpul unei victorii în ultima secundă”.

Construirea Templului

Construcția a început doi ani mai târziu, pe 23 octombrie 2010. Președintele Thomas S. Monson și conducătorii locali ai Bisericii și ai comunității au participat la ceremonia primelor săpături.

Evidențierea culturii italiene a fost de cea mai mare importanță pentru arhitecți în construcția Pieței. Arhitectul Templului Roma, Italia, Niels Valentiner, a spus: „Ne-am tot întors la acest design oval, care este într-adevăr văzut de mulți ca o expresie a arhitecturii baroc italiene... Ia din Italia o declarație arhitecturală și o aduce în templu”.

Totul din Piața Templului a fost conceput pentru a aduce un omagiu Romei și a sărbători cultura locală, inclusiv mici detalii, cum ar fi stelele recurente cu douăsprezece colțuri inspirate de Piața Campidoglio a lui Michelangelo și referiri la măslinii care erau cândva în acest loc, precum și designul general al pieței care seamănă cu un for roman antic.

În data de 25 martie 2017, statuia îngerului Moroni placată cu aur a fost plasată deasupra turnului estic mai înalt, al clădirii cu două turnuri, una dintre ultimele piese ale templului.

Casa deschisă și dedicarea

După ce construcția a fost finalizată în februarie 2019, templul a fost deschis publicului pentru câteva săptămâni, timp în care 52.000 de oameni au vizitat clădirea înainte de dedicarea acesteia.

Templul Roma, Italia, a fost dedicat în data de 10 martie 2019 de președintele Russell M. Nelson, președintele Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. Pentru prima dată în istoria Bisericii, toți membrii Primei Președinții și ai Cvorumului celor Doisprezece Apostoli au participat la ceremonia de dedicare.

„În acest oraș străvechi și măreț care există din vremurile biblice – în această națiune istorică a Italiei – recunoaștem slujirea a doi dintre primii apostoli ai Fiului Tău, Petru și Pavel, care au binecuvântat odată această țară cu munca lor”, a spus președintele Nelson în rugăciunea de dedicare. „Fie ca influența mărturiei lor permanente despre Isus Hristos să continue să se facă simțită printre valorile vitale ale acestei mari țări.”